"Un preot din Paris ii cere iertare lui Stefanel, copilul mort la Focuri"
"Recidivam in neputinta noastra de a iubi si de a vedea pe acesti micuti, atat de dragi lui Hristos, suferind asprimea si povara de nepurtat a indiferentei noastre…
Am fost atinsi poate multi dintre noi, pana in adancul sufletelor noastre, la varsta la care stiam sa ascultam cu suflet curat si limpede de copil, de povestea fetitei cu chibriturile. Este vorba de acea fetita saraca, trimisa de tatal sau sa colinde strazile si sa aduca bani din vanzarea de chibrituri trecatorilor de pe strada. In noaptea de Anul Nou frigul o copleseste. Nu mai avea pe nimeni pe lume caruia sa-i pese de ea. Se aseaza intr-un colt de strada si aprinde chibrituri, unul cate unul. Cu toate ca-si stranse piciorusele sub dansa, frigul o patrundea din ce in ce mai mult. Dar nu-i venea sa se duca acasa! Daca ar fi adus inapoi toate chibriturile, si niciun banut, tatal ei ar fi batut-o strasnic pentru asta. Si-apoi, ce, acasa la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperis prin care vantul sufla in voie, cu toate ca-i fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu zdrente, in repetate randuri. Manutele fetei erau aproape inghetate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gandi micuta. Ah, daca ar indrazni sa scoata unul, numai unul, din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetelele ! Fetita iese din aceasta lume de durere, de lipsa de iubire, indreptandu-se catrebratele iubitoare ale bunicii sale : niciodata bunica ei nu fusese atat de frumoasa ori de mare! Ea se apropie de fetita si-o imbratisa. Apoi, tinandu-se strans una de cealalta, zburara impreuna, vesele, in stralucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu
Ma veti intreba cine este Stefanel. Stefanel avea numai 10 anisori cand a murit la sfarsitul lunii ianuarie. Ziua in care s-a aciuat in rapa din apropierea casei din Focuri a fost la fel ca celelalte zile din viata lui: plina de violente fizice si verbale. Mama ii murise in urma cu un an, iar tatal alcoolic il batea frecvent pentru motive numai de el stiute. A plecat spre scoala la ora amiezii, numai ca ajuns acolo a avut parte de alt soc. Invatatoarea […] i-a reprosat ca miroase urat si l-a dat afara de la ore. Nu era prima data cand se intampla asa ceva numai ca in ziua respectiva afara era un frig de crapau pietrele. Acasa nu putea merge, tatal tinea neaparat ca fiul sa stea la scoala pentru ca doar asa putea sa incaseze alocatia pe care o dadea pe bautura la barurile din sat. Stia ca daca ajunge prea devreme acasa il asteapta alta bataie, asa ca a stat in curtea scolii cateva ore. In drum spre casa a facut rost si de o sticla de spirt medicinal si cum inca nu se facuse ora la care ar fi trebuit sa ajunga de la scoala s-a ascuns intr-o rapa. Nu a mai iesit de acolo, a baut spirtul ca sa se incalzeasca, a adormit si a murit inghetat de frig. […] Abia dupa ce politistii au reconstituit din declaratiile elevilor ce s-a intamplat in acea zi de 24 ianuarie la scoala invatatoarea a recunoscut ca l-a alungat in frig ca pe un caine. Mai mult, aceasta stia si ca elevul a stat ore in sir in curtea scolii, iar bataile pe care le primea acasa erau cunoscute de toata scoala. Nu a impiedicat-o insa sa il trateze la fel, colegii de clasa povestind cum Stefanel fusese batut in repetate randuri.
Stefanel, nu am apucat sa te cunosc aici, dar intru Domnul te iubesc. Te rog, Doamne, primeste aceasta putina rugaciune, aceasta infima marturie de afectiune intru Tine pentru robul tau Stefanel! Stiu ca indiferenta noastra este ucigatoare de copilarie si de inocenta! Stefanel, te rog, iarta-ne pentru aceea ca in lumea aceasta nu am stiut sa-ti marturisim nimic din ce ne invata Hristos, macar noi cei ce ne numim cu numele Lui! Pentru ca uitam sa fim mama, tata, frate, vecin, pentru ca uitam sa fim oameni! Fetita cu chibriturile, iata, nu ne-a invatat din pacate nimic. Recidivam in neputinta noastra de a iubi si de a vedea pe acesti micuti, atat de dragi lui Hristos, suferind asprimea si povara de nepurtat a indiferentei noastre… Iarta-ne, Stefanel. Si cati or mai fi ca tine pe care nu avem inca ochi sa ii vedem si inimi sa ii simtim. Mai avem o mangaiere ca te putem pomeni la dumnezeiasca liturghie, acolo unde, intru Dumnezeu, cer si pamant se impaca, ostoindu-se durerile si ranile omului celui ranit cu tot pacatul. Sa dea Domnul sa te pomenim cat de multi. Dar si sa deschidem ochii sufletului mari, mari, catre toti acei Stefanel care asteapta sa le ocrotim copilaria si sa le-o facem fericita intru Hristos!"
preotul R.Ionescu, paroh al parohiei ortodoxe romane "Sfanta Parascheva - Sfanta Genoveva" din Paris
***************************************************************************
03/03/2013
Scoala Romaniei rurale la aproape 6 ani de la intrarea in UE
Ianuarie 2013, un sat iesean, o familie monoparentala: mama decedata de un an, 10 copii, 9 dintre ei ajunsi intr-un centru de plasament, Stefan, 10 ani, ramas cu tatal alcoolic in urma deciziei instantei de judecata.
Acasa, educatia se facea cu palma si pumnul, eventual cureaua, la scoala pustiul era cel care "deranja colegii si putea", dixit invatatoarea, asa ca de multe ori era dat afara din clasa.
Sfarsit de ianuarie geros, o zi ca oricare alta pentru Stefan. Mi-l imaginez usor: un baietel considerat obraznic si poate chiar rautacios de catre cei din jur, cel care nu se concentra la ore si pe care ceilalti il ocoleau sau poate chiar radeau de el pentru ca mirosea urat. Normal: cine sa se ocupe de el, cand cotidianul sau era alcoolismul tatalui, mizeria, poate chiar foamea, stiind ca pana si alocatia lui ajungea in barurile satului? Era rautacios poate, si nu avea prieteni la scoala, dar e de inteles: viata grea te inraieste, umilintele zilnice te fac egoist, indiferenta celorlalti o privesti ca pe o palma, mai dureroasa decat orice alta lovitura.
Toata lumea a inchis ochii, vecinii, invatatoarea, colegii, parintii colegilor. Si a venit acea zi de sfarsit de ianuarie in care Stefan a disparut, dupa ce fusese dat afara din clasa pe motive de "mirosuri grele". A fost cautat o saptamana si l-au gasit intr-o rapa, fara viata, inghetat si mirosind inca a alcool. Alcool medicinal, mai precis.
Lucrurile nu sunt clare, nu se stie cu exactitate ce a fost in mintea baietelului: teama de bataie stiind ca tatal il trimitea la scoala ca sa nu piarda alocatia, disperarea de a fi inca o data dat afara si privit ca oaia neagra a clasei, rusinea, ura, cine stie ce a fost in mintea unui copil de 10 ani atat de traumatizat?
Si invatatoarea in toata aceasta istorie? Cum poti sa dai afara, in plina iarna, un copil pentru un asemenea motiv, stiind in ce conditii traieste, cunoscandu-i drama? Nimeni nu i-ar cere sa-l ia la ea acasa si sa-l spele, dar cum poti sa intorci spatele unui asemenea copil, ba mai mult, sa-l infunzi si mai tare in mocirla in care traia?
Si uite asa, din Stefan a ramas doar o amintire, un mormant intr-un sat amarat din nordul Moldovei si multe intrebari la care, deocamdata, nimeni nu doreste a gasi raspunsuri.
--------------------------------------------------
Trista istorie...!
A propos de mirosuri grele si de banda lui Moebius.
http://www.francetvinfo.fr/une-famille-chassee-du-musee-d-orsay-pour-mauvaises-odeurs_213733.html
Same shit, different jacket...
---------------------------------------------------
Deci, unde a disparut "domnul Trandafir"?
Merci pentru completare Milasan. Uitasem de acel episod petrecut in Franta, desi la momentul respectiv cred ca cineva a postat link-ul. Situatiile se aseamana dar nu sunt la fel, nici consecintele nu sunt aceleasi.
RépondreSupprimerIn cazul de la museu a fost vorba doar de niste oameni egoisti, fara discernamant. In cazul pustiului decedat cel mai grav mi-a parut indiferenta oamenilor de-a lungul timpului si atitudinea acelei invatatoare care cunostea perfect situatia.
Daca in primul caz poti sa presupui ca persoanele care au strambat din nas nu au avut atata minte incat sa stie ca "saracia miroase", in celalalt caz situatia era clara.
n primul caz pustiul nu era singur, umilinta a fost poate mai usor de indurat,macar a avut cu cine sa discute, in cel de-al doilea caz pustiul era singur, ignorat de toti.
Marturisesc ca nu-mi iese din minte sfarsitul baietelului acesta si cand cineva mi-a trimis acea scrisoare-amintire a preotului respectiv, am profitat sa aduc subiectul in actualitate. Cred ca o sa perenizez rubrica si cu alte cazuri din acestea, poate nu cu un asa sfarsit tragic.