Autoportret in a patra dimensiune- Nichita Stanescu si celebrul salcam Gica

             Nichita Stanescu (31 martie 1933-13 decembrie 1983)

                                                                 (photo: o versiune  a lui Gica)

„Gică este un copac gelos. M-a pus dracu’ de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel. Venise la mine într-o zi o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mâna nu am apucat să i-o sărut. Gică este un copac gelos. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sunt om, nu mă lasă în libertatea mea. N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă, când singuratic am venit acasă?“, scria Nichita Stănescu despre copacul-prieten.




Poetul in propriile sale cuvinte:

„Este foarte greu sa translezi în notiune ceea ce nu are caracter notional. Poezia nu are caracter notional, desi foloseste notiunea ca si caramida în constructie. Sensul ei final este un sens emotional, metaforic si vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemâna si foarte pagubitor.”

                     "Autoportret in a patra dimensiune"

"Inconjurata de luciul ramas
din retragerea ploilor spre mare,
sfera isi lua de la inima mea
bun ramas
rostogolindu-se-n zare.
De la ochi, rombul culcat
la revedere isi lua, zise-adio,
si se facu scut, se facu zigurat,
in cinstea trufasei de
Clio.
Eu primeam toate astea cu calm,
teapan si fara mirare vazuta,
desi arsese ca de napalm
geometria intima, stiuta
numai si numai si numai de mine,
cind am fost si
Arhimede si-am fost
si nisipul
Fara sfera si fara romb,
in ruine rumegator imi e chipul."

@Edrina