Un gand intr-un picior pentru.......

 

 

photo: Jeff Pachoud/ AFP-Forum

 

Baby et Nepal, les elephantes de Lyon, sauvees par le Conseil d'Etat!
Bonne et longue retraite a ces deux vieilles dames!

PS Pour ceux qui ne connaissent pas l'histoire:

Baby et Nepal, quel cirque!

 

Vacances insolites. Aujourd'hui, une cabane dans un arbre, une maison "pieds dans l'eau" et un morceau de "sirtaki"

Aucune idée pour les prochaines vacances?
Entre Annecy et Aix les Bains, au coeur du massif des Bauges  une cabane accrochée sur un tilleul de 138 ans. Elle est  située à 10 m du sol, sans vis-a-vis et  offre une vue magnifique sur la montagne.  20 m2  et une terrasse d’une surface équivalente, la cabane est disponible toute l’année.
Allez, osez  les vacances atypiques!



Photos et details pratiques:
    http://www.abritel.fr/location-vacances/p646046

(Edrina)


----------------------------------------------------------------------------------
Sfantu Gheorghe 2012
 ...............................................
"L'âme de l'homme
Est semblable à l'eau ;
C'est du ciel qu'elle vient,
C'est au ciel qu'elle monte,
Et il lui faut redescendre sur terre
En un changement éternel. "
.................................................
(Carl Gustav Jung)

p.s One world / Some songs ---> ..." It can't rain every day" :

http://www.youtube.com/watch?v=pCe_1c8wom4

(Milasan)
:-)


Periplu elen 2008

1. Meteorele si muntii de branza feta

2. Peloponez: istorie si relaxare

Cetatea Mykene

Mormantul lui Agamemnon (comoara lui Atreus)

Cetatea Tyrene (Tiryns) si zidurile ciclopice

Amfiteatrul Epidavros sau perfectiunea propagarii sunetului

Complexul Epidavros

Nafplio - relaxare la superlativ

Giorgos Ntalaras & Pix Lax - Ti einai afto pou mas enwnei

Καλo ταξίδι στην Ελλάδα! (Drum bun in Grecia!)

popellos  ®
-----------------------------------------------------------------------------
 Ziua Presedintelui in USA

Vaduva Vesela

Intr-un picior despre scrisul de mana....

Cand ati scris ultima oara un text "de mana"?  La aceasta intrebare, 40% dintre persoanele care au participat  la acest  sondaj (in Marea Britanie) au raspuns ca "nu au mai scris nimic de mana de mai bine de 6 luni".
E bine, e rau, e practic, e trist, e normal?
Ieri (sau alaltaieri?) aminteam acest articol aparut initial in "Le Point" si preluat de multe alte jurnale:
                       "Et si l'on cessait apprendre a ecrire?",
articol care informa, printre altele, de decizia  a 45 de state americane, unde scrisul de mana nu va mai fi obligatoriu, incepand cu anul scolar viitor. In locul caligrafiei se va studia " Word"-ul.
Sondandu-mi existenta cotidiana imi dau seama ca inca sunt dependenta de scrisul de mana, si nu numai pentru inevitabila "lista de cumparaturi" (ce e drept "une fois sur deux" ,dupa ce o scriu cu multa grija si si mai multe  investigatii, o uit acasa.....).
In orice caz, zilele acestea am 5 carti postale de scris si chiar daca as putea sa le completez cu litere de tipar, eventual cu un desen gen "un soare si :-), plus o pereche de schiuri", prefer demodatul scris de mana....
Si voi, cand ati scris ultima oara un text de mana?



Hotnews
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14301242-mai-are-rost-iti-inveti-copilul-scrie-mana-45-state-din-america-scrisul-mana-deveni-anul-viitor-materie-optionala-scoli.htm


@Edrina

Trois mouches au mètre carré dans les toilettes chinoises

Nu, nu e o gluma ci subiectul unei circulare a autoritatilor din China pentru a lupta impotriva insalubritatii toaletelor. Si nu e nici singura masura de acest tip, o a doua  vizeaza  (sau viseaza) limitarea mirosurilor nedorite, in aceleasi locuri strategice.....
Si cine a spus ca femeile chineze sunt supuse, se multumesc cu ce li se da si nu se razvratesc niciodata? Fals! uite ca, daca nevoia sau nevoile le obliga, sunt capabile chiar sa ocupe toaletele barbatilor in semn de protest fata de timpul petrecut la usa cu pricina.
Ceea ce inteleg perfect: primele  30 de minute pe solul chinez le-am petrecut  la usa uneia  dintre  toaletele aeroportului din Pekin, stand la coada ca sa vad cate muste sunt in interior ......
Asa incat, este de salutat directiva respectiva si grija partidului pentru a contribui la  reducerea timpului nedestinat muncii. Sau poate l-au auzit pe Maurice Taylor (PDG -Titan) explicand muncitorilor francezi cat sunt de lenesi si cum abia asteapta sa colaboreze cu cei chinezi, platindu-i maxim doi  euros pentru  o ora de munca! La banii astia nu se face ca oamenii sa-si piarda timpul asteptand la usa toaletei....


"La Chine autorise  trois mouches au  mètre carré dans ses toilettes"
  L' Express  22.02.2013


@Edrina

Intr-un picior ( si jumatate) si cu cei doi ochi in patru

E-rasfoiala presei:

Continuam e-rasfoiala presei: de data asta  sa aruncam o privire  intr-un picior, fireste)  in "Dilema Veche", la amuzanta rubrica "Cu ochii-n 3,14".

 Cateva fragmente, restul descoperiti singuri cand aveti timp si chef:


● "Un titlu de ştire: „Industria operaţiilor estetice va creşte cu 10% în 2013“. Ne urîţim, ne urîţim… (M. V.)"

● "Un tip pe nume Eugen Tănăsescu scrie pe un blog de la Adevărul.ro: „Specialiştii susţin că virusul papiloma uman (HPV) se transmite prin orice fel de contact sexual. Riscurile cresc odată cu creşterea numărului de parteneri, dar nici un studiu serios nu ne spune exact cum şi cît. Prin urmare, chiar dacă par grobian, afirm că există o relaţie proporţională între desfrîu şi riscul de cancer de colon prin infectare cu HPV (…) Astfel, vaccinul anti-HPV se transformă într-un soi de prezervativ injectabil, prin care se pot împlini, fără griji, imboldurile plăcerilor trupeşti, spre bucuria vînzătorilor de iluzii erotice, dar şi spre paguba sufletească a vaccinaţilor. Iar dacă ne uităm cui îl administrăm, mi se pare că încurajăm mentalităţile desfrîului încă de la vîrste fragede, în loc să cultivăm virtuţile duhovniceşti. Ca atare, generaţiile viitoare vor fi marcate de înfierbîntarea sîngelui, în defavoarea arderii duhului (expresie teologică ce descrie starea celui ce caută sfinţenia).“ Domnul se prezintă drept preot. Şi zice pe scurt că e mai bine să nu vaccinăm copiii, astfel nu vor face mai tîrziu sex, ci se vor deda arderii duhului. Îl asigurăm pe domnul popă că nu pare grobian, chiar este. Avem de-a face cu încă o intervenţie de grotă din partea unuia de la Compania Naţională de Nunţi, Botezuri, Înmormîntări şi Lumină de Paşti (BOR). (C. G.)"

● "Psihopedagogii au descoperit realul stres al elevului român: corecturile lucrărilor cu roşu. Dacă, de exemplu, susţin ei, s-ar folosi o altă culoare, mai optimistă, precum verdele, gradul de stres ar scădea, iar performanţele la învăţătură ar creşte. Şi ne-au trebuit atîtea reforme în educaţie cînd soluţia era atît de simplă şi atît de verde! (S. G.)"

●" Pentru că de vreo două săptămîni se vorbeşte despre raportul Comisiei Europene pe Justiţie, constat pentru a nu ştiu cîta oară cum s-a „corupt“ uzul prepoziţiei pe. Avem, care va să zică, raport pe justiţie, expert pe mediu, dezbatere pe economie, proiect pe ş.a.m.d. Las specialiştilor pe limba română misiunea de a explica de ce s-a ajuns la utilizarea aiuritoare a bietei prepoziţii. Eu cedez. Nu înainte de a semnala unde se poate ajunge cu pe-ul ăsta. O studentă la Litere mi-a spus că ar vrea să-i coordonez lucrarea de licenţă. Am întrebat-o ce temă şi-a ales. Citez: „Vreau să fac ceva pe Marin Preda.“ (M. V.)"

Cu ochii-n 3,14-Dilema Veche




  12.02.2013
De la Benoit XVI la Benoit-Cesse, de la calul mioritic  la "lasagnes-viande pur boeuf" ,  dupa ce "J'ai decide d' epouser mon compagnon". Trecem la  programul scolar al copiilor si ne intrebam " Rythmes scolaires: pourquoi ca coince?". In Egypte, Mali si Tunisie lucrurile sunt cam incurcate, iar in Asia  nord-coreenii si-au speriat vecinii mai mult sau mai putin apropiati cu "un nou test  nuclear"! Si o veste buna pentru cei care locuiesc  in sudul Frantei, pe malul Mediteranei: exista o preocupare serioasa pentru "Alerte aux tsunamis".

In regiunea mea ploua de ieri aproape fara intrerupere desi se anunta zapada inca de duminica,  scoala copiilor e inchisa din motive de greva ( oricum unul are gastro si celalalt tuseste ca un magar, deci pica bine greva asta!) iar eu visez la expozitia Dali de la Centre Pompidou care poate fi admirata pana pe 25 martie ( aviz amatorilor).

Centre Pompidou - Salvador Dali  


Din cei doi ochi in patru, arunc unul si pe publicatiile romanesti:  tot despre calul transformat in vaca, principalele cauze de deces in Romania ( cancer si boli de inima) iar Joe Cocker va sustine un concert la Bucuresti in august.
Pana atunci puteti citi un articol interesant in "Dilema Veche " din seria " La mahala":  in acest numar ,

"Mahalaua.....din noi"
 de Bogdan Voicu

Tot interesant  de  citit si dezbatut un articol  despre scoala romaneasca de pe "Contributors",  care a batut recordul de vizualizari  ( 60 900) si de comentarii, cred  (327).

"Cum produce scoala tampiti" de Mihai Maci

Daca ati auzit, citit, vazut, trait evenimente interesante, nu ezitati sa completati rubrica de azi.

:-) Edrina

Pilotii orbi

De ceva vreme circula pe net si prin mailuri un articol publicat de Mircea Eliade  în ziarul Vremea din 19 septembrie 1937 si care suna cam asa:


"Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]
Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!
Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.
Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.
Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.
Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.
…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.
Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n-are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…
Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.” Mircea Eliade, 1937.

Acest articol a suscitat multe comentarii pro si contra. Unii il considera foarte actual, altii, dimpotriva, il desfiinteaza considerandu-l o "scriere interbelica penibila" sau o "alunecare din tinerete". Trecand (sau nu) peste excesele antisemite, credeti ca articolul prezinta elemente de actualitate? Avem de a face cu 20 de ani pierduti? Sunt conducatorii orbi sau condusi? Se repeta oare istoria? A débattre.

De-ale Carnavalului.....la Rio

 Carnavalul de la Rio in cateva cuvinte si cifre:

 1641 este considerat anul in care a avut loc primul carnaval brazilian.
 1870 se canta "E viva Ze Pereira " primul cantec national " al carnavalului".
"Deixa Para"  este numele primei scoli  de samba  fondata in 1928;  7 ani mai tarziu, are loc primul defileu oficial.
  Cu timpul, Carnavalul de la Rio ajunge sa fie identificat cu scolile de samba si spectacolele acestora  si pierde din caracterul  traditional, sarbatoare  populara, asa cum fusese la origine.  Dar de cativa ani primarul orasului Rio decide  sa redea brazilienilor "carnavalul lor". Asa incat, inaintea celor  4 zile "oficiale" de Carnaval, timp de o saptamana lumea canta si danseaza pe strazile Rio-ului ca odinioara. Un fel  de " Fete de la musique et de la danse"  varianta braziliana.

"L'autre Carnaval de Rio"

Photo Christophe Simon AFT

 

 

Cand literatura rimeaza cu manele si "becalisme"

"Kitsch si impostura in Uniunea Scriitorilor din Romania.
             Literatura care-ti intoarce stomacul pe dos."
   de Cristian Delcea si Mihai Voinea
   Adevarul, 9 Februarie 2013
   

Este titlul unui articol din ziarul Adevarul, articol care mi s-a parut interesant.   Nu e vorba de  autori care se joaca de-a jurnalismul si scriu/publica "tout et n'importe quoi" prin orice foaie de cartier care isi spune pompos "jurnal", nici de bloguri unde fiecare scrie  ce-i trece prin cap ( cazul nostru :-) ), nici de gazeta de perete a scolii, liceului, universitatii sau uzinei. Este vorba de oameni care au fost admisi in aceasta Uniune a scriitorilor in urma unor recomandari,  care au avantaje de pe urma acestei afilieri si care se prezinta drept scriitori.
De la volume dedicate  cantaretului Fuego si lui Becali, pana la poezioare pline de "ca..t", de la foste contabile convertite in scriitoare de succes  in Dobrogea pana la "Henry Miller de Caracal" si "cartea care pute",  o lectura interesanta despre ce-a ajuns literatura romana sub egida Uniunii Scriitorilor.

"Für Elise - Lettre à Élise"

                Für Elise - Lettre à Élise" Ludwig von Beethoven



                           Requiem de Mozart -Lacrimosa

      

Maxima zilei

"Absurdul este o forma a ratarii sublimului"  (Nichita Stanescu)

"L'absurde c'est  la raison lucide qui constate ses limite" ( Albert Camus)

" Nimic nu este mai firesc decat absurdul" ( Nichita Stanescu)

"La mort, c’est un peu comme la connerie. Le mort, lui, il ne sait pas qu’il est mort... ce sont les autres qui sont tristes. Le con c’est pareil... »" (Le Chat - Tome 6 de Philippe Geluck")

Invitatie la lectura. Astazi, Emil Cioran "Singuratate si destin"

O invitatie la o plimbare in timp si in spatiu cu un Emil Cioran foarte tanar. Din Romania in Germania nazista, din nou in Romania natala si cateva fragmente din Franta sub ocupatie, pentru a ajunge la concluzia: "Personne n'existe".

78 de articole publicate de Emil Cioran intre anii 1931-1943 in diverse ziare romanesti sunt adunate in volumul "Singuratate si destin" ( Editura Humanitas 1991). Volumul este tradus in franceza de Alain Paruit, "Solitude et destin" si apare in colectia "Arcades" a editurii Galimard in 2004. Cu acest volum, Cioran pare a-si asuma trecutul si simpatiile naziste de la acea epoca. De ce "pare"? Pentru ca cele 78 de articole au fost alese de autor, multe altele, prea angajate politic, fiind ignorate cu buna stiinta ( mai multe amanunte despre acest episod, in cartea Alexandrei Laignel-Lavastine: " Cioran, Eliade, Ionesco: L'oubli du fascisme").

Editorii ne ofera aceasta lectura ca pe "Cioran d'avant pour mieux comprendre Cioran d'apres".

Primele texte, relatif inofensive, sunt scrise intr-o Romania aflata in plina criza: perioada tulbure de dupa razboi si reunificare, criza economica din 1929. Dar sejurul de aproape 3 ani in Germania, intre 1993 si 1935, schimba vizibil tematica articolelor lui Cioran. Daca in primele autorul era interesat de " Formes de la vie interieure" si "La structure de la connaissance religieuse", in urmatoarele se poate vorbi de un Cioran fanatizat ( este cazul articolelor " La Roumanie devant l'etranger" si " Le culte de la force").

La intoarcerea in Romania, in 1935, regasim acest fanatism al lui Cioran ("La nécéssite du radicalisme" este un exemplu in acest sens).

Un text scris la Paris si intitulat:"Fragments du Quartier Latin" este mult mai apropiat de Cioran "d'apres" si cel mai cunoscut de altfel cititorului.

Ultimul articol din acest volum este scris in perioada ocupatiei naziste la Paris; extrem de potrivit scrierilor din " Bréviaire des vaincus" acesta tradeaza amaraciunea si deziluzia autorului:

"A quoi m’ont servi tous les hommes que j’ai connus, aimés, haïs ? Lorsqu’on dresse le bilan, à un moment de solitude, on ne comprend que trop qu’on a jamais rencontré personne, que les amours et les amitiés ne sont même pas des illusions, qu’on a jamais été que soi-même, seul, seul à en crever, condamné, malheureux".
Si deci......."Personne n’existe".

N.B. Ce nu veti citi in acest volum? Un articol in care Cioran afirma que " le merite de Hitler est d'avoir su aneantir l'esprit critique de toute une nation" ( "Cioran l'hérétique" de Patrice Bollon), nici cel in care face un rezumat al unei intalniri-discutii cu un tanar hitlerist si nici cel in care il lauda pe Ludwig Klages, filosof cucerit de ideologia Führer-ului.

Quelques citations sur le temps ......

"Le temps lui-même est un cercle, un éternel retour."   Friedrich Nietzsche

"Le temps mène la vie dure à ceux qui veulent le tuer."   Jacques Prévert

" Tous s'anéantit, tout périt, tout passe ; il n'y a que le monde qui reste. Il n'y a que le temps qui dure." Denis Diderot

"Qu'est-ce donc que le temps ? Si personne ne me le demande, je le sais ; si je cherche à l'expliquer à celui qui m'interroge, je ne le sais plus. Pourtant, je le déclare hardiment, je sais que si rien ne passait, il n'y aurait pas de temps passé ; que si rien n'arrivait, il n'y aurait pas de temps à venir ; que si rien n'était, il n'y aurait pas de temps présent.Comment donc, ces deux temps, le passé et l'avenir, sont-ils, puisque le passé n'est plus et que l'avenir n'est pas encore ? Quant au présent, s'il était toujours présent, s'il n'allait pas rejoindre le passé, il ne serait pas du temps, il serait l'éternité. Donc, si le présent, pour être du temps, doit rejoindre le passé, comment pouvons-nous déclarer qu'il est aussi, lui qui ne peut être qu'en cessant d'être ?"Saint-Augustin - Les Confessions


 "Il y a trois temps : le présent du passé, le présent du présent, le présent du futur. [...]
Le présent du passé, c'est la mémoire ; le présent du présent, c'est l'intuition directe ; le présent de l'avenir, c'est l'attente."Saint Augustin - Les Confessions

  

Intrebarea saptamanii: De ce are Romania mai multe biserici decat scoli si spitale?

Pornind de la un articol aparut astazi in jurnalul "Romania Libera"

"PARADOX. Avem de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale" 

propun o discutie pe aceasta tema. Cateva date: din articolul mai sus mentionat, aflam ca in 1989, in Romania existau aproximativ 28 000 de unitati
de invatamant, de la gradinite pana la universitati, in 2010 numarul acestora ajunge la 7.497.  Tot in aceasta perioada de 20 de ani, aflam ca s-au construit 4000 de biserici, iar in sistemul sanitar  numarul de paturi in spital a inregistrat o scadere  dramatica, de la 207.000 la  137.984.  Bineinteles, trebuie tinut cont si de scaderea populatiei ( in ciuda cifrelor prezentate la referendumul de asta vara, in mod sigur  populatia tarii a scazut cu cateva milioane de locuitori), de asemenea, nu trebuie uitate bisericile care au fost demolate in perioada comunista, dar realitatea este aceasta: in tara sunt mai multe biserici decat scoli si spitale! 
Si totusi, cei care  cunosc cat de cat realitatile din tara, nivelul in continua scadere al educatiei, nivelul slab al absolventilor de liceu care devin absolventi de facultate ( cu o usurinta fantastica!), cei ce  au avut de-a face cu sistemul medical romanesc ( cine nu a avut de-a face, de altfel!), nu numai  slab finantat dar si prost gestionat si aproape dezumanizat,  nu pot sa nu (se) intrebe: de ce are mai multa nevoie o societate sanatoasa? De 200 de  noi biserici aparute in fiecare an sau de scoli unde sa poata ajunge usor aproape orice copil, de absolventi bine pregatiti, de un sistem medical care sa respecte oamenii si nu de unul care parca iti face o favoare ca te accepta ca pacient?  In locul celor 200 de biserici, nu se puteau construi doar 50 si pe langa ele un orfelinat, o casa de batrani sau o cantina sociala?  De ce trebuie sa existe "Reteaua citostaticelor"  cand sunt bani pentru a construi o biserica la mai putin de doua zile?
Nu doresc sa neg sau sa diminuez  rolul religiei in viata oamenilor, fiecare este liber sa creada in ce si cine doreste. Dar cred ca ar trebui sa existe anumite prioritati mai ales intr-o societate ca cea romaneasca, societate care are atata nevoie de reconstructie. Numai ca aceasta reconstructie nu se face doar rugandu-te ci si actionand.
Si oamenii in toata aceasta poveste? De ce un om doneaza mai usor pentru constructia unei biserici decat pentru constructia unei scoli sau a unui spital, pentru salvarea unei vieti?