jeudi 31 janvier 2013

Intr-un picior, cu un ochi spre Romania: Azi, despre ultimul volum al lui Lucian Boia

Printre volumele  aparute recent, cel semnat de istoricul Lucian Boia "De ce este Romania altfel" a fost poate cel mai controversat, discutat si disecat din toate punctele de vedere: istoric, politic, literar....
Un volum pe care Paul Cernat il "defineste" in ultimul numar al revistei Observator Cultural astfel:

"Ca substanţă intelectuală, „eseul“ – asumat ca atare – se situează mult sub nivelul tuturor cărţilor publicate pînă acum de cunoscutul istoric. Ca ecou în planul dezbaterii publice şi impact comercial, el se situează însă în top. Avea şi toate datele pentru asta: un autor-vedetă al unei edituri de mare prestigiu, campion al demitizărilor istoriografice postdecembriste, „prizat“ deopotrivă de specialişti şi de publicul general-cultivat; un moment al publicării excelent ales, în imediata apropiere a alegerilor parlamentare; o temă identitară maximalistă, cu reverberaţii politice acute (cartea „atacă“ inclusiv teme precum brandul de ţară, condamnarea comunismului, legea lustraţiei, plagiatul lui Ponta sau a doua suspendare a lui Traian Băsescu), scrisă simplu, direct şi provocator; plus un public mobilizat pînă la paroxism de crizelele ultimului an. "

("De ce nu e Lucian Boia altfel", Paul Cernat, Observator Cultural)


La doua luni de la aparitia cartii, autorul acorda un interviu ziarului " Adevarul":

"Minciuna este mitul fondator al Romaniei moderne"

Cateva fragmente din acest interviu, o invitatie la a-l lectura  in integralitate si, de ce nu, la a-l comenta.
Lectura placuta!

 "In cartea pe care am terminat-o de scris (n.r. lansată, în noiembrie, la Târgul Gaudeamus, sub titlul De ce este România altfel”) încerc să explic ce se întâmplă în România, pornind de la psihodrama politică din vara asta şi de la faptul că românii au uimit încă o dată Europa. Ideea de la care plec este că s-ar putea ca România să fie ceva mai altfel decât media europeană. Cred că România este societatea care adună cele mai multe distanţări faţă de normă. Sunt multe şi dispuse adesea contradictoriu. România este diferită nu numai faţă de Occident, ci şi de ţările din Europa Centrală. "

"De ce credeţi că societatea românească nu reacţionează în niciun fel în faţa unor astfel de lucruri?
Pentru că românii au cultura tăcerii, iar exploziile sunt o dată la o sută de ani. Am avut o explozie la 1907, alta în 1989. Ideal ar fi să nu ai asemenea explozii, ci o conştiinţă civică astfel încât lucrurile să se regleze în permanenţă. Când s-au redus salariile bugetarilor ar fi trebuit să existe reacţia oamenilor. Dar românii sunt apatici, nu reacţionează. În ţările occidentale au fost reduceri mult mai mici şi am văzut manifestaţii-monstru. În Franţa nu ar îndrăzni nimeni să reducă salariile cu 1% că ar fi o nouă revoluţie."

"N-avem o cultură a intelectualului critic faţă de tot spectrul politic?
Mai curând avem o cultură a intelectualului dependent de putere şi care încearcă să intre în graţiile puterii. Asta s-a văzut şi în comunism."

"Asta e istoria noastră! Istoria e făcută de oameni, exclusiv de oameni, dar, în acelaşi timp, oamenii au puţină priză asupra istoriei încât nu o pot controla şi duce în ce direcţie vor ei. Sunt atât de mulţi factori care o controlează că nu ai cum să schimbi voluntar cursul istoriei.  E uşor să spui că istoria depinde de noi, dar nu e chiar aşa. E frumos să zici că scoţi România din starea asta, dar cum o faci?” Lucian Boia, istoric




lundi 28 janvier 2013

De ce "Blogu' intr-un picior"?

Pentru ca deocamdata schioapata, incearca sa-si gaseasca  o identitate, un rost, o forma "finala" care sigur va fi si ea schimbata in functie de dispozitie, vizitatori, intamplari si...vreme.
E doar  o incercare, o idee  de mult avuta dar  pana acum, niciodata pusa in practica.
Prietenilor care au fost sau vor fi invitati sa cunoasca  blogul le multumim pentru vizita, eventual participare, oaspetilor  intamplatori le  dorim un moment  agreabil de lectura, tuturor le dedicam  cateva minute de muzica. 

"Serenade No.13 en Sol mineur,  Petite musique de la nuit"


dimanche 27 janvier 2013

"Le commencement est la moitié de tout." Pythagore


 William Sheller  "Oh j'cours tout seul"


http://www.dailymotion.com/video/xfpm55_william-sheller-oh-j-cours-tout-seul_music?search_algo=2#.UQWgthJ_xHQ


"La vie c´est comme une image
Tu t´imagines dans une cage
Ou ailleurs
Tu dis "C´est pas mon destin"
Ou bien tu dis "C´est dommage"
Et tu pleures

On m´a tout mis dans les mains
J´ai pas choisi mes bagages
En couleur
Je cours à côté d´un train
Qu´on m´a donné au passage
De bonheur

Et je regarde ceux
Qui se penchent aux fenêtres
J´me dis qu´il y en a parmi eux
Qui me parlent peut-être
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul

Et si j´te comprends pas
Apprends-moi ton langage
Dis-moi les choses qui m´font du bien
Qui m´remettent à la page
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul

Pour des histoires que j´aime bien
J´ai parfois pris du retard
Mais c´est rien
J´irai jusqu´au bout du chemin
Et quand ce s´ra la nuit noire
Je s´rais bien

Faut pas qu´tu penses à demain
Faut pas dormir au hasard
Et tu tiens
Je cours à côté d´un train
Qu´on m´a donné au passage
Un matin

Et je regarde ceux
Qui s´allument aux fenêtres
J´me dis qu´il y en a parmi eux
Qui m´aimeraient peut-être
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul

Et si j´te comprends pas
Apprends-moi ton langage
Dis-moi les choses qui m´font du bien
Qui m´remettent à la page
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul

Et je regarde ceux
Qui s´endorment aux fenêtres
J´me dit qu´il y en a parmi eux
Qui m´oublient peut-être
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul

On vous dira sans doute
Que mon histoire est bizarre
Je sais mais j´peux pas m´arrêter
Vu qu´y a plus d´noms sur les gares
Oh j´cours tout seul
Je cours et j´me sens toujours tout seul"