Despre carti, impresii de lectura

                     "Comment j'ai vidé la maison de mes parents"
                                         auteur Lydia Flem

Unul din locurile care ma atrag  in cartier este mica librarie  situata la 4 minute crono ( in doua picioare :-) si fara graba) de locuinta. Librarul este un tip rubicond si plin de voie buna pe care, la prima vedere  l-ai crede mai degraba macelar sau instalator. Habar nu am cum il cheama desi ne stim de aproape 8 ani, de cand ne-am mutat in cartier si timp de 2 ani ne intalneam frecvent la una din cresele cartierului. Libraria rezista eroic intre un "Kebab" (foarte bun de altfel! o data pe luna cand nimeni nu are chef de gatit si nu ne tenteaza nimic din frigo " emportam" cate ceva pentru cina) si o banca ( nu comentez, toate sunt la fel). Particip activ la actiunea ei (a librariei) de "rezistenta", alaturi de "la petite boulangerie" (cu cea mai buna paine de cereale din cartier, numita "Nordik") si alte cateva mici "commerces de quartier".
Cautam un Tintin pentru pusti, unul anume evident; nu l-am gasit dar am plecat cu ultimul volum din "Cedric"  aparut acum cateva zile ( cei care au copii cunosc probabil seria) si cu cartea amintita mai sus. Era pe "presentoir" intre  "Les souvenir" ( David Foenkinos) si "Geronimo a mal au dos" (Guy Goffette).

Si intr-adevar, mi-am amintit de durerea de spate si mai les de durerea amintirilor, dupa cateva zile de stat pe covor ( vorba Carrei) cu ochii si inima in "cutiile cu amintiri" din casa parintilor mei, o data ce devenisem "mostenitoare cu acte in regula".  Hartii pe care le vazusem de multe ori sau niciodata, acte cu sau fara importanta reala, scrisori, fotografii.....tot ce se strange in viata unor oameni. Si acel sentiment ciudat, bizar, indescifrabil as spune,  intre jena si curiozitate, amintiri (catelul Rexy), mirari (eu sunt oroarea asta cu codite!!!) si intrebari  (oare cine e muratura asta in deux-pieces violet?). Nu de mult, o doamna care a implinit 75 de ani, imi marturisea ca "face curat in hartii si hartoage, carti si fotografii" si ca nu pastreaza decat esentialul sa nu le lase " de lucru" copiilor.  Probabil asa ar fi si ai mei, dar din pacate, mama "nu a stiut" si tata nu a mai avut timp. Inca nu am "vidat" casa,  dar mi-e deja teama de acest moment.....



"L'héritage n'est pas un cadeau. Comment recevoir des choses que l'on ne vous pas données ? Comment vider la maison de ses parents sans liquider leur passé, le nôtre ? Les premiers jours, je me persuadai que j'allais " ranger " et non pas " vider " la maison de mes parents. Il m'arriva plusieurs fois de prononcer un verbe pour l'autre. Combien sommes-nous à vivre sans en parler à personne ce deuil qui nous ébranle ? Comment oser raconter ce désordre des sentiments, ce méli-mélo de rage, d'oppression, de peine infinie, d'irréalité, de révolte, de remords et d'étrange liberté qui nous envahit ? A qui avouer sans honte ou culpabilité ce tourbillon de passions ? A tout âge on devient orphelin."

 Lectura placuta daca subiectul va tenteaza!

@Edrina





24/03/2013

Update: Autoarea romanului prezentat in acest topic, Irina Pavlovici, a lasat un scurt comentariu pe blog despre modul in care se poate procura romanul ( direct de pe site-ul editurii):

 http://www.edituravremea.ro/cu-dragoste-despre-un-popor-de-cuci

                                          "Roman despre exil"

este titlul unui articol din ultimul numar al revistei "Dilema Veche"

 http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/un-roman-exil

Articolul (semnat de Iaromira Popovici) prezinta o tanara autoare romanca, stabilita in Franta de 20 de ani, al carei prim roman a aparut  la editura "Vremea":

"Cu dragoste despre un popor de cuci" de Irina Pavlovici.

"Emigrată în 1993, foarte tânără, Irina Pavlovici trăieşte la Paris. Absolventă a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, este posesoarea unui master în finanţe internaţionale la HEC (École de Hautes Études Commerciales) din Paris.

Ce a putut-o îndemna pe această matematiciană de formaţie, înzestrată cu un spirit ascuţit şi precis, să se lanseze în aventura literară concretizată în paginile acestui mic roman de debut?

Răspunsul poate fi simplu: însuşi universul plin de viaţă şi de haz, multicolor, pitoresc al comunităţii române din Paris."

 

"Editura Vremea"

Nu am citit romanul, asa ca nu vi-l pot recomanda in cunostinta de cauza, dar este posibil ca multi dintre noi sa se regaseasca sau sa gaseasca o atmosfera familiara in aceasta lectura. 
Marturisesc ca eu  sunt curioasa sa citesc aceasta carte, macar prin prisma  "exilului si  a comunitatii romane" vazute prin ochii altcuiva, dar nu este exclus ca si din punct de vedere literar sa fie o surpriza agreabila. Daca reusesc sa "dau" de el intr-un fel sau altul, promit sa va impartasesc impresii de lectura.

@Edrina